Medicul dentist in slujba medicinei, artei sau a mecanicii?

Fuziunea dintre arta, fizica si psihologie reprezinta conceptul de “estetica dentara“. Zambetul
frumos, armonios, (rezultatul tratamentului urmat) nu reprezinta o pura “intamplare”, ci
aprofundarea conceptelor enumerate mai sus.
De cele mai multe ori, medicii parcurg o succesiune de etape terapeutice intr-un format mecanic,
fara sa fie constienti de efectul lor asupra tesuturilor (fiziologic) si al sufletului (pshologic).

Zambetul estetic si functional este rezultatul balantei intre maiestrie si arta, intre
mecanica/tehnica si calitatea restaurarilor, toate concentrate in aceeasi regiune a fetei.

Succesul tratamentului ales impune atat cunostinte de ocluzologie (contactul dintre dintii celor
doua arcade), cat si de cunoastere a materialelor dentare. In ceea ce priveste partea estetica,
aceasta este mult mai vaga, interpretabila, atat de medicul dentist specialist, cat si de pacient.
Succesul tratamentului va fi asigurat numai atunci cand perceptia pacientului si aspectul zambetului
sunt in concordanta cu “designul” medicului dentist. Estetica dentara contribuie la aspectul
intregii regiuni faciale si nu doar imbunatateste o anumita parte.

Albirea unor dinti inghesuiti va avea ca rezultat infrumusetarea fetei? Din punct de vedere artistic
da, vor fi niste dinti curati, frumosi si albi. Din punct de vedere estetic, nu, deoarece sunt
inghesuiti si nu aranjati frumos pe arcada. Astfel, pentru a fi estetic, trebuie sa fie, pe langa
frumos, functional si in armonie cu restul fetei.

Prin urmare, pentru a satisface dorintele pacientului si pentru a face asa cum este etic din punct
de vedere medical, medicul dentist trebuie sa fie atat medic, artist, cat si mecanic.